1839 – A avut loc primul meci de basebal.

1898 – Generalul Emilio Aguinaldo, liderul naţionaliştilor din Filipine, a declarat Independenţa ţării sale faţă de Spania.

1903 – S-a născut pictorul Gheorghe Popescu, cunoscut pictor şi restaurator de biserici: biserica Sf. Ioan Botezătorul, Bucureşti (1930); Catedrala ortodoxă din Constanţa (1960-1963); biserica Kretzulescu (1938-1939); fresca interioară a capelei româneşti de la Ierusalim (1964); biserica Hurez (m.16.04.1975).

1912 – S-a născut Alexandru Balaci, critic şi istoric literar, membru al Academiei Române; a fost unul dintre cei mai străluciţi traducători ai literaturii italiene, la noi, şi coordonatorul monumentalei lucrări „Istoria literaturii italiene” (m.07.03.2002).

1922 – S-a născut scriitorul Petru Vintilă.

1924 – S-a născut George Bush, al 41-lea preşedinte al SUA.

1928 – S-a născut Vic Damone (Vito Farinola), cântăreţ şi actor american.

1929 – S-a născut scriitoarea Irina Mavrodin.

1929 – S-a născut Anna Frank, autoarea unui celebru jurnal, “Jurnalul Annei Frank”, în care a descris istoria familiei sale în timpul ocupaţiei hitleriste în Olanda (m.12.03.1945).

1932 – S-a născut scriitorul Balint Tibor.

1934 – La Londra au fost inaugurate trecerile de pietoni.

1939 – S-a născut scriitorul Doru Moţoc.

1960 – S-a născut Luminiţa Suse, poetă româncă.

1964 – Nelson Mandela, militant al luptei împotriva apartheid-ului din Africa de Sud, a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

1977 – A murit F. Brunea-Fox, prozator şi jurnalist, colaborator la reviste de avangardă („75HP”, „unu”) (n.18.01.1898).

1982 – A murit Karl von Frisch, fiziolog si naturalist austriac, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie si medicina, împreuna cu Konrad Lorenz si Nikolaas Tinbergen, pentru cercetarile sale în domeniul psihologiei instinctive comparate (n.20.11.1886).

1995 – A murit compozitorul italian Arturo Benedetti Michelangeli (n.06.01.1920).

1995 – Republicile baltice au semnat acordurile de asociere la U.E.

Categorizat in: