Întâia dimineață de noiembrie îi prinse pe Flavius și Liana îmbrățișați în faldurile calde ale cearșafurilor. Bărbatul sări brusc, ca dintr-un arc, drept în picioare, zicând răspicat:
– Mă duc să fac o cafea! Nu prea am dormit azi-noapte!
Zâmbetul lui spontan scrâșni în ea, aproape dureros. Da, voia o cafea, dar începea să regrete că petrecuse noaptea în locuința colegului ei. Nu prea era stilul ei să amestece lucrurile. Oare de ce se aruncase atât de repede în patul lui Flavius? Nu era îndrăgostită, nici el un sex-simbol.
Ceața ce se lipea hrăpăreață de geam îi rătăcea și mai tare gândurile… Un val de frig ce o învălui ca o gheară, spori tremurul din ea. Începu să se dezmorțească forțat și aproape dureros. Îl privi pe Flavius direct în ochi prinzându-l de mână după ce el lăsă cafeaua pe noptieră.
– Trebuie să vorbim!
Colegul ei o privi strâmb. Nu-i plăcea tonul. Iar privirea nu era cea a femeii pasionale de acum câteva ore. Nu știu cu ce să umple tăcerea dintre ei, apăsătoare. Afară se lumina, iar aburul cafelei îi descleștă un zâmbet de speranță. Poate Liana doar nu dormise bine!
– Da, știu, și mie mi-a plăcut! O chimie senzațională pentru doi oameni care se cunosc de câteva luni și n-au schimbat prea multe cuvinte în acest timp.
Liana continua să-l privească scurt, în plin, cu trăsături rigide, aproape aruncate pe chip.
– Flavius, nu știu cum să-ți spun altfel decât deschis: a fost o greșeală… Sau, mă rog, depinde cum o iei… Eu, una, nu vreau nimic mai departe. Nu știu tu, dar prefer să nu te mint.
Tânărul o privea trist, dintr-o dată, după bucuria cu care se trezise lângă ea. Voia să o asculte, voia să înțeleagă.
– Știu că poate o să te dezamăgesc, dar faptul că am venit aseară aici să bem un pahar și să stăm de vorbă nu trebuia obligatoriu să se transforme într-o partidă de sex.
Flavius o scrută cu privirea.
– Nu mi s-a părut că te-am obligat. Și nici beată nu ai fost. Nu te-aș fi vrut așa.
Continuă să o privească. În continuare, în ciuda răcelii ei, o vedea frumoasă. Vulnerabilă, sensibilă, caldă, așa cum se expusese câteva ore mai devreme.
– Nu m-am prefăcut. Te-am dorit. Îmi placi suficient de mult cât pentru o aventură de o noapte. Dar atât. Sper să putem să lucrăm împreună de azi înainte ca și cum nimic nu s-a întâmplat între noi!
Flavius tăcea… Știa că pentru el nu va mai fi niciodată la fel. Se cunoștea foarte bine. Avea de ales: între a se resemna și la nu o cunoaște mai mult sau a găsi o cale…
– Am înțeles, Liana! Acum termină-ți cafeaua, se răcește!
Lumina difuză, temătoare, a unei zile indecise își făcu loc pe fereastră, invadându-i. Tăcerea creștea, doar zgomotul sorbiturilor sfioase mai dădea semne că acolo erau două suflete…
