Recenzie roman: Fiul risipitor, 510 pagini
Autor: Radu Tudoran
Editura: Cartea Românească
2022
Am citit această cartea în urma unor recomandări care o apreciau în mod deosebit. Personal am citit povești de dragoste mai realiste dar cartea în sine este frumoasă, poate adevărată pentru perioadă interbelică. Nu pot să nu remarc, însă, faptul că am întâlnit cel puțin zece greșeli de ortografie și redactare care, sincer nu cred că au existat în textul original și care la o atare editura nu se admit.
Povestea în sine, structurată în patru părți, se întinde pe 13 ani, încheindu-se cu primele zvâcniri ale celui de-al doilea război mondial, iar firul narativ se rotește în jurul poveștii de dragoste dintre Eva( pe care o cunoaștem la 14 ani, crescută de mama sa, dna Alion și de un unchi cinic și violent, stârnind repulsie și dispreț vecin cu ura prin felul grețos și fără scrupule în care se comportă cu Eva) și un afacerist din zonă, care avea dublu vârstei ei, fără nume, ca un exponent clasic al bărbatului împărțit între iubire si ,,treburi,,. Nucleul acestei idile tumultoase adună în jur scurte episoade de familie (relația fetei cu mama și sora ei, Getta), sau de prietenie (relația cu Luchi, de o delicatețe și autenticitate aparte), iar esența cărții se țese din detaliile profunde, aproape organice ale iubirii dintre cele doi, unde Eva merge aproape până la sacrificiul de sine, deși faptul că se căsătorește (și divorțează la fel de repede) cu altcineva ne poate face să credem că nu-l mai așteaptă pe Secătură(cum îi spunea Maiorul)care dispare cu lunile sau cu anii din viața ei, ba pentru mama de care are trebuie să aibă grijă, ba pentru că are afaceri prin țară, ba fără motive pe care, pentru liniștea lui, încearcă să le explice. Deși o iubește profund, și erotic, și prietenește, și părintește, acest fiu risipitor de emoții, capabil de gesturi deosebite pentru femeia cu ale cărei detalii se hrănește constant (analizează fiecare schimbare de nuanță a părului sau a mirosului pielii ei) și care înflorește sub ochii lui (îi cumpără haine, îi dăruiește un iepuraș etc.) și pe care o lasă, pentru totdeauna plină de mirosul lui de argilă plouată și salcâm, pleacă devastând-o si întorcând-se de fiecare dată la ea, ca la barometrul din viața lui, singura pe care va fi fost să o iubească vreodată. În momentele sale de luciditate, frica de a fi părăsit de Eva pentru altcineva( deși căsătoria ei nu -l afectează, ea iubindu-l în continuare), poate pentru ,,un om mai bun,, îl ajută din nou să se detașeze de cea pe care de fapt, nu o lasă liberă niciodată.
În ceea ce o privește pe Eva, pare că dragostea ei o depășește pe cea pentru ea însăși (Dacă el m-o striga într-o dimineață cu alt nume, am să cred că e numele meu dintotdeauna), mergând până la a se anula pe ea ca individ atunci când el apare ca și când nimic nu s-a întâmplat și bulversând-o, din nou, cu aceeași dragoste cu care îi promitea că vor străbate împreună cele nouă câmpii dincolo de care se află marea. Are vagi momente în care pare că-l ceartă, dar de fiecare dată, se întoarce organic la el care nu are nevoie să depună eforturi pentru a o face să simtă mereu aceeași iubire din care ea moare și învie concomitent, ca o nevoie a ei înseși. Nu este nevoie de aceste eforturi, pentru că este evident, fără cuvinte, că sufletele lor se caută, așteptând firesc, regăsirea, care, prin talentul scriitorului, nu apare niciodată forțată. Textul abundă în detalii specifice fiecăruia dintre protagoniști, care se înlănțuie ca niște lait-motive până la sfârșit, portretizând o tânără excesiv de senzitivă și de puternică, simultan, care face imposibilul pentru iubitul ei chiar dacă niciodată nu e sigură de el( deși nici o altă femeie nu se perindă prin viața lui). Pe de altă parte, el apare de fiecare dată la fel de atent la detaliile care o compun ca ființă, sentimentul pe care îl lasă să se ridice, ca un abur, este de veșnic îndrăgostit pe care, în ciuda plecărilor, cititorul nu se poate supăra. Dialogurile sunt scurte și alerte, alternând cu descrieri fizice și psihologice de o rară finețe, stilul este concis, dar emoțional, fără ca fraza să fie încărcată, ci clară, de multe ori vizuală, ca într-o pictură.
Cartea asta este ca ca un basm frumos în care adulții nu mai cred, pentru că felul în care Eva îl idolatrizează pe el, respirând doar pentru această iubire, pare, cel puțin pentru anul 2022, ireală. Este o dragoste despre care ți-e greu să crezi că există și de care are nevoie orice suflet însetat de iubire pentru a se reîncărca, autorul descriind o gamă vastă de sentimente, într-un mod extrem de minuțios și analitic, nepierzând filonul emoțional.
Orice cuvânt în plus despre acest roman i-ar lua din farmec și ar diminua motivația de a citi. Dincolo de această iubire ideală, are povești de familie, are chestiuni banale care privesc viața profesională, are istorioare legate despre ce înseamnă prietenia( chiar si Rex, câinele, este un rol important aici), are un personaj grotesc, rudimentar, ai zice chiar alienat mintal reprezentând totodată acel cap de familie din perioada interbelică, de care ți-e frică și de care depinzi.
Iar la sfârșit are război, și suspans, și tensiune, și groază, și aceeași dragoste dusă la extrem pe fondul aceleiași liniști în care Eva își așteaptă iubitul, ca într-un ritual: Fără tine, casa mi- e pustie și pământul gol. Vino într-o zi, când ai să vrei, te aștept cât de târziu…