O privi cu ochii strălucitori:
– Nu știu de ce te-am crezut. Poate pentru că ceea ce-mi spuneai era cel mai frumos lucru din lume.
Ea zâmbi în colțul stâng al gurii :
– Ce nebun ești! Eu așa am simțit, nu am vrut să te impresionez.
El îi strecură ușor mâna prin părul castaniu, lucitor ca o catifea, lăsând-o să alunece pe gât la spate. Ea îi adulmecă involuntar respirația, întorcând capul în ritmul mișcării lui fluide .
– Ești singura ființă de pe Planetă în stare să mă întoarcă din drum într-o clipită și să-mi schimbe cel mai mic gând. La început am dat vina pe faptul că eram îndrăgostit și mă hrăneam cu fiecare clipă de la tine. Acum, însă, e mai mult decât atât. Mintea mea a căpătat forma sufletului tău, ca un tipar. Tot ce vine de la tine este bun, frumos și plin de iubire, iar eu nu aș ști să te cuprind altfel. Pentru că tot eul meu nu recunoaște fericirea decât în conturul tău. Sunt învățat așa cu tine și așa vreau să mor. Cu tine în fiecare atom din mine și cu certitudinea că trebuie să te urmez. Pentru că tot ce vine de la tine nu poate fi decât minunat, fabulos, cald, dar hotărât, ca o ploaie de vară. Ești complexă și sofisticată, greu de înțeles și de potolit uneori, dar ești aerul pe care-l respir. Care transformă tot răul în bine, topește orice gheață și deschide toate lacătele. Vezi, de-aia te cred în tot: pentru că ceva, și dacă nu e așa cum spui, acest ceva devine apoi, capătă adevărul tău, odată cu vorbele plecate de pe buzele tale… Totul capătă sensul tău, devenind tu!
Vezi, de-aia te cred, numai cu tine e viața așa: Perfectă!