- 1874 – Berna. România semnează, ca membru fondator, Tratatul privind înfiinţarea Uniunii Poştale Generale (din 1878, Uniunea Poştală Universală), prin care ţările semnatare formau un singur teritoriu poştal pentru schimbul reciproc al corespondenţelor şi obiectelor între birourile lor de poştă. Tratatul a intrat în vigoare la 1.07.1875 (27.09/9.10).
- 1880 – S-a născut Jacques Thibaud, unul dintre cel mai apreciat violonist francez al secolului XX ; trioul pe care l-a format împreună cu Alfred Cortot şi Pablo Casals, şi care i-a purtat şi numele, i-a adus celebritatea ; alături de pianista Marguerite Long, a iniţiat, în 1943, un concurs internaţional pentru tineri violonişti şi pianişti ce le-a purtat numele (m.01.09.1953).
- 1910 – A avut loc primul raid aerian din România ; aviatorul Aurel Vlaicu a parcurs traseul Slatina-Piatra Olt, în cadrul unor manevre militare de toamnă.
- 1917 – A murit Edgar Degas, pictor impresionist francez (“Dansatoare albastră”, “Clasa de dans”) (n.1834).
- 1926 – A avut loc, la Paris, primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii Naţiunilor.
- 1933 – S-a născut poetul Grigore Hagiu (m.13.02.1985).
- 1940 – Al doilea război mondial. Berlin. Este încheiat “Pactul Tripartit” între Germania, Italia şi Japonia, prin care cele trei ţări îşi promit ajutor multilateral pentru instaurarea unei “noi ordini” mondiale.
- 1952 – S-a născut Dumitru Dorin Prunariu, primul cosmonaut român, membru corespndent al Academiei Internaţionale de Aeronautică, membru fondator al Asociaţiei Explorărilor Spaţiului Cosmic, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române.
- 1961 – A murit poeta americană Hilda Doolittle; împreuna cu alti artisti, printre care si Ezra Pound, a ilustrat miscarea poetica a imagistilor (“Gradina marina”); a scris o biografie a poetului J. Keats (n.10.09.1886).
- 1962 – S-a înfiinţat Universitatea din Timişoara (în prezent, Universitatea de Vest).
- 1991 – Au avut loc, la Bucureşti, lucrările Congresului Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, primul congres de după război al acestei formaţiuni politice. A fost ales preşedinte al partidului Corneliu Coposu (27-29).
- 1993 – A murit Nina Berberova, scriitoare rusă(“Acompaniatoarea”, “Trestia revoltată”) (n.08.08.1901).
- 1996 – Conflictul din Afganistan. Talibanii cuceresc Kabulul, îl execută pe preşedintele Najibullah şi instaurează un “sistem islamic complet”; închid şcolile pentru fete, interzic femeilor să lucreze şi stabilesc pedepse islamice.
- 1999 – România a depus la Bruxelles “Programul naţional anual de pregătire a aderării la NATO”.
- 2001 – Guvernul României a adoptat Planul Naţional de Aderare la NATO, având ca scop admiterea României la summit-ul de la Praga din 2002 ; în urma acestui summit, România a fost invitată să adere la Alianţa Nord Atlantică ; în 2004, România a devenit membră a NATO.
- 2002 – Timorul de Est, stat în sud-estul Asiei ce şi-a declarat independenţa la 20.05.2001, a devenit cel de-al 191-lea membru al ONU.
- 2002 – Germania, Spania, Pakistan, Chile şi Angola au fost alese în Consiliul de Securitate al ONU.
- 2016 – A murit actorul Sebastian Papaiani („Toate pânzele sus”, „Accident”, „Iarna bobocilor”) (n.25.08.1936).