Recenzie roman UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE
Editura Litera, 2020
Autor: JOJO MOYES
Traducere din limba engleză: Ana Dragomirescu
Număr de pagini: 431
Considerată de majoritatea cititorilor, comercială, am ales să citesc această autoare, dat fiind faptul că multe dintre dintre cărțile ei sunt titrate de editură și de publicul britanic, drept Bestseller, dar mai ales pentru succesul răsunător al romanului Înainte să te cunosc, carte ecranizată și vândută în peste 10 milioane de exemplare. Nu sunt genul de cititor care să se lase influențat în mare parte de acest aspect, dar am mers mai departe pentru că prefer literatura axată pe dragoste și relații, dar și pentru că am vrut să aflu stilul autoarei care a obținut de două ori Premiul Romanul de dragoste al anului.
Aș putea spune despre acesta că este unul simplu, cotidian, lipsit aproape de figuri de stil, pe alocuri poate prea necizelat, frust, însă povestea din spatele lui m-a impresionat tocmai prin complexitatea emoțiilor și a mesajelor exprimate atât de natural, aproape spontan. Filosofia vieții de zi cu zi răzbate din gânduri clare, suficient de profunde încât să creeze reflecții și să ridice întrebări.
Este povestea lui Jess, o menajeră din Londra ce-și crește singură copiii( fiica naturală și băiatul, mai mare, rebel și neobișnuit, al soțului ce a plecat de doi ani de acasă, sub pretextul că merge să se interneze de o boală foarte grea) și care, mult timp trăiește doar pentru aceștia. Intriga o reprezintă pasiunea lui Tanzie (fetița de 10 ani) pentru matematică și care își dorește să meargă la o școală privată foarte scumpă. Misiunea este imposibilă, doar că, așa cum spune Jess, în viață se mai întâmplă și lucruri bune, iar familia pleacă într-o zi în încercarea unică de a obține această șansă: concursul de matematică din Scoția care odată câștigat ar oferi o bursă pentru școli private. Și de aici se desfășoară un tăvălug de peripeții palpitante care durează câteva zile, concentrând în ele peripeții, umor, tristețe, îndrăgostire, speranță, spaimă, într-un cuvânt, viață. Este și povestea lui Eduard Nicholls, divorțat și bogat, dar și pe punctul de a face închisoare dintr-o inconștiență puerilă, cel în casa căruia firma lui Jess și a unei prietene, Bensson and Thomas, face curat. El este cel care îi duce pe Jess și copii la concurs, trecând împreună prin aventuri de la hazlii, la neașteptate, până la tensionante, grotești sau triste. Pe fondul acestora se îndrăgostesc adulții, se redescoperă dragostea pentru frați și valoarea adevărului și a cinstei, disperarea în fața morții( în cazul lui Norman, câinele care îi însoțește si care este lovit de o mașină încercând să o salveze pe fetiță din mâinile unor răufăcători), se reconstruiește relația dintre copii și părinți, se învață lecția încrederii și a sincerității. Și importanța vitală a comunicării ca salvare sufletească.
Tot mă simt mai bine greșind împreună cu tine decât făcând ce se presupune că ar fi corect, dar fără tine!
Scrisă preponderent la persoana a treia, cartea inserează mici bucăți din jurnalul fetiței și din blogul lui Nicki (adolescentul care-și spunea povestea, reușind, fără să intenționeze asta, să strângă o sumă imensă de bani doar din donațiile cititorilor, cu care mama își va plăti datoriile), prilej cu care cunoaștem puțin din psihologia acestor copii și despre modul lor curat de a înțelege viața: Asta e povestea unei familii care nu se potrivea nicăieri!
O carte în care limbajul colocvial, uneori imparțial, jurnalistic, aparent gol de sens, construiește personaje vii, veridice, iar emoția, nu de multe ori profundă, izvorăște din cele mai banale și normale descrieri sau întâmplări.
O carte cu răsturnări de situații și care, dincolo de toate greutățile prin care trece familia Thomas, abundă de veselie, optimism și de naturalețea lucrurilor simple, pentru unii ridicole sau plictisitoare:
Săptămâna aceasta l-am dus pe Norman în grădină și i-am aruncat mingea de optzeci și șase de ori. Încă n-a adus-o niciodată înapoi.
Dar eu cred că o să ajungem și acolo.
Este replica fetiței care încheie romanul, lăsând cititorului sentimentul fericirii fără motiv și al speranței care trebuie să învingă imposibilul.
Chiar dacă poate va fi a optzeci și șaptea oară.