,,Al doilea roman, Terre blanche, tradus în română prin ,,Tărâmul inocenței”, este un roman de ficțiune. Dar nu numai. Mi-e tare drag, pentru că mă reprezintă în profunzime. Mă regăsesc câte puțin și mă simt apropiată de fiecare dintre personajele lui: de Clara care visează la o iubire perfectă, de Bruno care e ros de vinovăție pentru o greșeală din trecut, de Paul, neadaptat la o societate perfecționistă, de Angun care nu deține nicio bogăție și singura pe care și-o dorește e familia, de Robert pentru care justiția este mai importantă decât viața lui intimă”
Simona FERRANTE
Recenzie roman: Tărâmul inocenței
Autor: Simona Ferrante
Editura: Editura pentru Literatură și Artă 2022
Nr. pagini: 187
Avem în față un roman polițist, cu tușe psihologice evidente și ușor detașabile din text, pe care însăși autoarea( absolventă de Litere, la bază profesoară de limba română și franceză, stabilită de foarte mulți ani în Franța) l-a tradus în română din varianta originală, proprie, in limba franceză, apărută în 2021 la editura Rafael Éditions.
O carte abundând în dramatism și suspans, (cum altfel când intriga o reprezintă răpirea unei fetițe?), pe fondul unor povești de familie până la un punct obișnuite, unde dragostea, incertitudinea, gelozia apar ca în viața reală. Personajele reprezintă exponenți ai ideilor de căsătorie, adulter, prietenie, datorie profesională, fiind angrenate într-o încrengătură de evenimente mânuite magistral de către scriitoare aflată la al doilea roman din carieră la momentul publicării. Simona însăși mărturisește într-un interviu faptul că s-a documentat foarte mult pentru acest roman la care a scris timp de patru ani.
Fraza este scurtă, punctată de detalii suculente care atrag atenția si suscită interesul, stilul alert si proaspăt, pregătind o poveste cu final fericit care, nu de puține ori mi-a amintit de romanele lui Musso, pe care, paradoxal, autoarea nu le-a citit până acum. Scrisă minuțios ca document istoric, social și politic, cartea reprezintă, în opinia mea, o radiografie a unor povești umane în care familia, prietenia și cariera își dispută necontenit locul fruntaș în viața personajelor principale: Clara, Paul, Bruno, Angun, iar miza cea mai sensibilă este, fără îndoială, dragostea părinților pentru copii și dependența unora față de alții, uneori chiar fără a fi conștientizată.
Micile bucăți de descriere, atent dozate, dar relevante pentru fundalul întâmplărilor, dau timp cititorului să respire și să-și ia timp pentru a așeza în el ecoul fiecărui aspect prin care trec personajele, mai ales că acțiunea se petrece în câteva zile, ritmul crescând accentuat, escaladând un carusel de emoții.
Felinarul din colț lumina strada, lungind umbrele trecătorilor.
Pe poarta mare, din lemn masiv era fixată o veche sonerie, cu un ciocănel la mijloc. Paul bătu de trei ori, scurt și apăsat.
Verbul cu nerv, impus de predominanța persoanei a treia, imaginile clare, preponderent vizuale, sporesc misterul, făcând ca lumina de la capătul tunelului să fie tot mai îndepărtată. Cu toate astea, finalul vine frumos, rotund, ca o ușurare, netezind asperități relaționale și risipind îndoieli. Este un deznodământ nu neapărat previzibil, dar fluid, într-o logică firească, deși amalgamul lucrurilor nu prevestea deloc asta. Cu toate că doar basmele au un happy- end, dar nu și majoritatea poveștilor de viață, în narațiunea desfășurată pe tărâmul inocenței( nu o să dezvălui semnificația acestei sintagme), nimic nu pare forțat, ci este un curs normal al împrejurărilor.
Cu alte cuvinte, autoarea nu-și dezamăgește cititorii, chiar dacă nu toate elementele vor fi previzibile. Însă lucrătura narațiunii impune atât de bine continuarea, încât totul devine cum trebuie, adică parte din viață. Aceea nelipsită de surprize, trădări, aparențe, sărăcie, luptă pentru putere, orgolii, așteptări, promiscuitate și frivolitate, minciuni, dar și de vulnerabilități, limite umane, iubiri profunde, uneori nerealizate, alteori adevărate surse de fericire, fie ele sub forma erotismului, a celor dintre părinți și copii ori dintre frați, sau aceea între rarii prieteni veritabili.
O carte a tuturor posibilităților, un tărâm al inocenței pe care toate drumurile așteptau să fie construite.
De ce ar trebui să citim roman polițist? Pentru ascuțirea spiritului logicii, pentru plăcerea detectivismului și nu în ultimul rând pentru tensiunea și adrenalina specifice acestui tip de scriitură. Cu siguranță un roman polițist, fără accente de violență sau groază cum este acesta, este binevenit pentru a alunga plictiseala sau blazarea atunci când crezi că le-ai citit pe toate.
Romanul poate fi achizițonat de pe site-urile: Editura pentru Artă și Literatură ( colecția Violet), Cărturești și Libris.
Mi-as dori ca toate recenziile de carte sa fie atat de bine scrise. Cred ca abia atunci vanzarile din Romania ar cunoaste cresterea la care visam. Sincer, m-ati facut sa vreau sa cumpar cartea.
Vă mulțumesc! Asta mă încurajează să continui. Poate îmi lăsați profilul dvs. de FB, mai vorbim acolo