1. – Cine este Cosmin Leucuța în afară de cel pe care eu l-am descoperit pe Goodreads ca autor al
unor recenzii foarte detaliate si bine punctate, dureros de sincere, și de cel care semnează
romanul Cerul ca Oțelul?
– Sunt un om ca oricare altul, cu un serviciu de la 8 la 5, cu o ipotecă
la casă, două pisici și o predispoziție spre consumul excesiv de ciocolată.
2. – Ce e important să știe despre tine cel care citește cărțile tale? Dar cel care așteaptă o
recenzie realizată de tine?
– Asta e o întrebare pe care n-am auzit-o prea des, recunosc. Cel care începe să citească o carte semnată de mine poate să considere că aceea a fost cea mai bună poveste pe care am fost în stare să o scriu la momentul la care a fost publicată. Iar cât privește recenziile, încerc pe cât posibil să fiu obiectiv(fiind vorba de literatură, nu există obiectivitate reală, totul depinde de optica cititorului, dar încerc să includ mereu părți bune și părți rele, pe măsură ce le depistez, să pot ilustra cât mai bine cartea), încerc să argumentez cât mai limpede decizia de notare (sunt conștient că mulți autori au conturi pe GR și vor vedea review-ul, și îmi dau silința să nu jignesc inutil sau gratuit. În general, scopul recenziilor mele e să aducă la cunoștința cititorilor cărțile bune și să îi avertizeze despre
cărțile pe care le consider slabe.
3. – Citești doar literatură contemporană sau și clasică? Pe ce criterii îți alegi lecturile?
– Citesc cam orice îmi cade în mână, niciodată nu știi de unde sare următoarea ta carte preferată. Tendința în ultimii ani a fost să mă axez mai mult pe literatură contemporană, și mai ales română.
Clasicii rămân aceiași, peisajul acela e static, nu se mai schimbă. Nu mai urcă și nu mai
coboară nimeni de pe tronurile acelea. Dar în prezent apele se mișcă.
4. – Crezi că literatura clasică trebuie luată ca etalon de scriere bună sau nu? Ce părere ai: un scriitor contemporan poate scrie foarte bine fără să fi citit vreodată sau foarte puțin clasicii?
– Doar literatura bună trebuie luată ca etalon de scriere bună. Există nenumărate cărți valoroase aparținând unor autori clasici, dar unii dintre ei au produs și unele dintre cele mai proaste cărți ale tuturor timpurilor (e.g. The Lair of the White Worm, de Bram Stoker, sau Across the River and Into the Threes, de Hemingway, și lista poate continua), dovadă că talentul imens și deciziile extrem de proaste pot coexista în aceeași persoană. Personal nu consider lectura clasicilor ca fiind esențială, și sunt convins că există destui autori bine cotați și/sau bine vânduți care n-au deschis prea multe cărți de literatură clasică. Clasicii au totuși privilegiul de a fi făcut o mare parte din lucrurile pe care noi le refacem astăzi, și dacă nu îi citești sau nu încerci măcar să te documentezi, riști să îi repeți crezând că ai făcut cine știe ce descoperire (cunosc și exemple de autori contemporani care trăiesc cu încrederea profundă că au scris cărți mărețe, dar care nu sunt de fapt decât versiuni îndoite cu apă ale unor cărți mai vechi scrise de alți autori, pe care aceștia nu le-au parcurs, sau le-au parcurs superficial, sau nu le-au înțeles deloc). În fine, nimic nu e obligatoriu, chestiunile astea depind mai mult de dorința omului de a ști cât mai multe, decât de orice altceva.
5. – De ce scrii? Și de ce acorzi atâta timp și energie recenziilor? E o pasiune sau consideri util
pentru cititor/scriitor?
– Scriu pentru că îmi place, și după un timp devine și o nevoie pe care trebuie s-o satisfac. Îmi vin în minte povești și trebuie puse pe hârtie. Cât privește recenziile, nu mi-am propus să le scriu, la început erau scurte și mai blazate, dar în timp au devenit mai elaborate, aproape niște mini-eseuri. Nu îmi propun să acord timp și energie, fiecare recenzie își stabilește singură suprafața și adâncimea. Depinde de materialul la care se referă fiecare. Unele cărți sunt foarte aride, pur și simplu nu prea ai ce să zici despre ele, iar altele suportă analize lungi și complexe. Scrisul de recenzii, în forma în care o fac, e o pasiune (trăim în era în care oricine poate să își dea cu părerea despre orice, așa că de ce să n-o fac și eu, dacă o fac despre ceva ce cunosc, nu?), dar cred că poate fi și utilă altor cititori. Sunt oameni care caută să se documenteze despre anumite cărți înainte de a decide dacă le vor citi sau nu, și sper că opiniile mele să îi ajute. Autorilor nu prea cred că le folosește prea mult informația. Cei despre ale căror cărți scriu de bine se culcă pe o ureche, iar cei despre ale căror cărți scriu de rău pufnesc pe nas și merg mai departe.
6. – Se tot spune că nu se citește în Romania. Ce părere ai?
– De citit se citește, dar puțin. În bula mea se citește mult, dar e un cerc restrâns, câteva sute sau mii de oameni. Ce mi-aș dori ar fi să se ridice nivelul de conștientizare al cetățeanului de rând cu privire la literatura română contemporană. O mare parte din români trăiesc cu impresia că literatura românească a murit odată cu Marin Preda sau cu Nichita Stănescu. Unii dintre ei rămân gură cască atunci când le spui că scrii și publici, sau că mai există alții care scriu și publică, aici și acum. Unii dintre ei cred că toți scriitorii sunt morți demult.
7. – Se poate trăi din scris?
– În România, nu. Nu în condițiile în care chiar și puținii cititori pe care îi avem preferă să cheltuie puținii bani și puținul timp pe care îl au pe literatură străină. Și de ce fac asta? Pentru că după cărți străine s-au făcut filme, seriale, jocuri sau pentru că pur și
simplu au – culmea! – mai multă vizibilitate. Pentru că despre autorii români contemporani
nu prea vorbește nimeni, pentru că nu-i prea cunoaște nimeni. Ne știm noi între noi, dar
publicul larg are prea puțin habar că existăm.
8. – O întrebare clișeu: poți menționa trei calități necesare ca să te poți numi scriitor? De fapt
cine validează asta, publicul sau criticii, specialiștii?
– Încerc să mă gândesc la trei, dar nu-mi vine în minte decât una: să vrei să spui povești. Sigur că nu toată literatura se reduce la asta, dar cam așa îmi vine acum să descriu un scriitor. De exemplu, Stephen King zicea acum mulți ani că dacă ai scris o carte și cineva ți-a dat bani pe ea, iar cu banii aceia ai plătit facturile, atunci te poți numi scriitor și talentat. După criteriul acesta, o mulțime de oameni ar fi scriitori și talentați. În fapt, lucrurile nu-s atât de simple. Cred că în primul rând e important să te citească lumea. Dacă nu citește nimeni ceea ce scrii, atunci nu prea are rost s-o faci. Validările pot veni din diferite direcții, în funcție de ce prețuiește fiecare autor. Pe unii îi
interesează doar ce crede publicul, pe alții îi doare în cot de ce zic criticii. Nu e ceva fix.
9.- Îți amintești care a fost motivația pentru care te-ai apucat să scrii și când a fost asta?
– Sigur că îmi amintesc. Aveam 14 ani și mă plictiseam teribil într-o seară de vineri, iar din plictiseala aceea a ieșit un fel de creativitate pe care n-am mai putut s-o opresc de atunci încoace.
10.- Dar cea care te-a făcut să continui?
– Mi-a plăcut senzația de a crea povești, de a invoca lumi și personaje întregi din nimic, de a hotărî ce se întâmplă cu fiecare.
11. – Ai avut momente sau perioade lungi în care nu ai scris și te-ai gândit să renunți?
– Perioade lungi în care n-am scris am avut, și încă am, toți avem. Speranțe prea mari nu am pentru
viitor, dar de renunțat nu m-am gândit niciodată să renunț.
12.- Și acum ceva despre tehnica ta: scrii spontan sau planificat? Te lași dus de inspirație sau cauți
să scrii și în momentele când ea lipsește?
– Inspirația îmi vine spontan, dar din ideea de bază pornește un fel de planificare. Nicio carte n-am scris-o la fel. Unele sunt structurate mai atent, altele au un aer mai lejer, depinde de subiect, de abordare, de starea mentală în care mă aflu și mai ales de ce vreau să fac cu povestea respectivă. Unii scriu încontinuu, chiar și când nu am nimic de spus, ca să nu își piardă îndemânarea. O oră pe zi, minim, sau ceva de felul acesta. Alții (ca mine) stau și așteaptă să vină din nou inspirația. Am descoperit că dacă forțez procesul de scriere, nu îmi place ce iese. Dacă nu sunt implicat 100%, rezultatul riscă să ajungă la coșul de gunoi.
13.- Ce sfaturi ai da unui autor înainte de a trimite cartea la editură? Dar pentru cei consacrați,
mai există sfaturi?
– Sfaturi poți da sau primi mereu, nimeni nu le știe pe toate. Când trimiți un manuscris la editură, trebuie să te gândești că el vorbește în numele tău. Trebuie să fie un text despre care să nu îți fie jenă să-l vezi tipărit și citit de străini. Să se afle în cea mai bună stare posibilă, din toate punctele de vedere. Apoi trebuie să își tempereze așteptările și să se înarmeze cu multă răbdare, drumul spre recunoaștere e unul lung și greu, plin de obstacole. În ultimul rând, să nu uite că literatura poate fi și plăcută, și să încerce să nu ia lucrurile prea în serios și să nu facă o dramă din eșecurile inevitabile. Cunosc câțiva autori destul de talentați care s-au lăsat de scris după câteva cărți, pentru că realitatea nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor pe care le-au avut.
Celor consacrați le recomand să mai iasă din zona de confort. Unii dintre ei și-au construit
carierele scriind și publicând de mai multe ori (cu mici variații) aceeași poveste, ceea ce poate
fi bizar și dezamăgitor pentru un cititor.
– Îți mulțumesc.