“ — Taci, acum nu vreau decât să mă bucur de tine! ”
Luana zâmbise ușor, ca o umbră. Afară dimineața stătea să pocnească. Se așezase pe pat, pe o parte, iar el pe spate, cu brațul stâng sub ea. Îl privi cu jumătate din obraz îngropat în pernă. În cameră era încă semiîntuneric.
” — Şi cum ai vrea să faci asta? ” se alintase ea, cu o voce leneșă, prelungită pentru a întârzia momentul.
Filip se ridicase brusc şi se întorsese cu fața spre ea, sprijinindu-se în cot. O privea cu ochii lucitori, scanând-o rapid din cap până-n picioare. Vocea îi plecase brusc, caldă, învăluind-o. Sau poate doar așa avea senzația, de la cât de mult îl plăcea: că se învelea cu el într-o căldură moale, dar proaspătă, neîncărcată de nimic inutil. Putea să respire şi şi să se bucure de confortul şi plăcerea fluidului ce trecea prin ea, în preajma lui. De fiecare dată, fără excepție.
” — În cel mai natural mod cu putință: să te privesc, oprindu-mă la fiecare centimetru din corpul tău, apoi să te pipăi şi să te mângâi… Îmi place pielea ta, cum îmi plac ochii tăi. Ești frumoasă şi nu mă satur de tine. Cam asta înseamnă dragostea, cred, prima oară, la un băiat. Apoi, vreau pur şi simplu, să te privesc, iar, în continuu, să te țin de mână şi să-ți simt degetele fine, subțiri. Şi unghiile tale ovale, mici, ca de fetiță, îmi plac. Şi ador să o simt pe fiecare dintre ele pe buze.
Filip tăcuse o secundă, prinzând mâna dreaptă a Luanei. O privise o clipă, apoi o dusese la gură, abia atingând-o ca o adiere slabă.
” — Mai zi! ” îl rugase ea cu o privire amețită şi vocea joasă. Nu se îndura încă să se trezească de-a binelea. Continua să se legene în faldurile vocii lui.
Filip zâmbise scurt, în stilul său, în timp ce o trăgea către el. O sărută pe frunte după ce-i dădu la o parte o șuviță subțire de păr. Pe vremea aceea cocheta cu vopsitul. Era atunci roșcată, un roșcat amărui spre ciocolatiu pe care îl alesese din curiozitate si pentru că era la modă. Îi dăduse un aer sofisticat, poate un pic prețios pentru o adolescentă la final de liceu.
” — Ce să mai zic? E greu să exprim în cuvinte… Mă bucur că exiști şi că ești iubita mea! Atât! Aștept fiecare întâlnire cu tine cu bucuria aia cu care aștept o călătorie demult plănuită. Şi sunt nerăbdător de fiecare dată, deși nu știu pentru ce. Nu am un plan în cap, facem aia sau aialaltă. Pur şi simplu, nu am suficient aer până nu ești lângă mine. E ceva ce nu pot explica. Cu ceilalți oameni parcă mă plictisesc dacă nu fac ceva concret, chit că vorbesc. Cu tine şi dacă tac sunt fericit. Doar mă bucur că ești… Nu e normal, nu? Nu știu, nu mi-am pus problema asta până acum!
Luana râsese cu poftă. Făcuse ochii mari, luând vorbele iubitului ei cu toate simțurile.
” — Ba da, este, este… tu mai zi! Îmi place să aud cum te bucuri de mine! ”
Filip râsese şi el ridicându-se de pe pat. Își răsfirase degetele prin păr şi mersese să deschidă fereastra. Era primăvară şi o răcoare dulceagă, plăcută. Gândurile i se aeriseau, așezându-se cuminți în el.
” — Şi-mi mai place să te ascult. Mă relaxează vocea ta, mai ales când sunt obosit. Şi cred că am început să ador felul în care rostogolești tu cuvintele când nu ai răbdare şi să vrei să spui repede, repede… Zici că-ți dai sufletul pe loc dacă nu spui totul dintr-o dată. Şi ești dulce când nu-ți iese şi te mai bâlbâi. Apoi te enervezi, ridici tonul de parcă nu ar fi fost tot vina ta şi apoi, gata, te calmezi, ca să nu zic că te dezumfli. Abia apoi pot şi eu să mă liniștesc, deja simt cum inima îmi bate mai încet. Iar după tot maratonul ăsta cu tine, deși mă simt stors şi mi se învârte capul, nu vreau să plec. Nu vreau decât cu tine! Şi…
Filip nu apucase să continue fraza. Luana îl sărutase dintr-o dată, fericită.