Recenzie roman: Nu-i ușor să fugi de fericire
Autor: Laura FRUNZĂ
Editura TREI, 2023
Număr de pagini: 478
În urma acestei cărți de debut, citite într-o săptămână, mă găsesc în fața unei dileme, la care aș avea nevoie de ajutorul vostru: ce face o carte recomandabilă? Povestea în sine sau stilul de a relata al autorului? Emoția sau acțiunea? Aspectul realist sau iluzia de ideal?
Acest roman, dragostea dintre Bogdan, un polițist văduv cu doi copii și Ileana, fostă colegă de liceu, fotograf renumit și veșnic în fugă prin lume, singurul fir narativ( apar mici nuclee care includ personaje secundare sau episodice, dar absolut toate în legătură cu viața celor doi) redă o poveste frumoasă, plină de emoții, (venite din acțiune), cu suspans, traume și mistere accentuate de tușele de detectivism ale unor întâmplări, o poveste ușurică, precum o telenovelă sau o amintire spusă celei mai bune prietene.
Dialogurile scrise simplu, smulse din limbajul cotidian, redate obiectiv( cu puține mărci subiective, aruncate în grabă) ca într-un jurnal de știri, contrastează cu perspectiva narativă, oarecum distantă și sofisticată, pe alocuri prăpăstioasă, ceea ce dă un ton ușor artificial poveștii: Se schimbase enorm în ultimele săptămâni. O salvează multitudinea de evenimente și încurcături neașteptate și ritmul alert al narațiunii, cu foarte puține descrieri, și acelea destul de superficiale. Cuplul pare unul interesant, uneori viabil, ajungi să îndrăgești personajele cărora le e atât de greu să să fie împreună, dar te întrebi dacă în realitate ar fi stat la fel lucrurile? Oare o femeie lipsită de dragostea familiei se poate îndrăgosti și mai ales recunoaște dragostea? Că dacă nu ar recunoaște-o, nu ar fugi de ea. Și dacă da, de ce fuge de ceea ce i-a lipsit mereu? Sau oare după atâta peregrinat, instinctul ei de femeie de 40 de ani nu vrea să se oprească? Și de ce tocmai o viață lipsită de iubire nu o aruncă în brațele celui care i- o arată, pentru a renunța la promiscuitatea cu care se lăsa folosită de marinarii din toate porturile în care ajungea? Natura feminină, emoțională și vulnerabilă prin definiție, poate să reziste atâta în fața unui bărbat ce pare perfect? Sau Ileana e doar un personaj atipic, rar, însă poate există? Oare Bogdan e chiar bărbatul ideal, dincolo de stângăciile în pat cu fosta soție și de calmul cu care o lasă pe Ileana să plece? Oare există bărbatul și soțul perfect? Cu alte cuvinte, ne este livrat un cuplu ce pare fără cusur și o poveste ca desprinsă din filme, ceea ce mă face, din nou, să mă întreb: pentru ce citim? Pentru provocarea de a cunoaște și a înțelege personaje, pentru adrenalina de a participa la acțiune, pentru a ne întreba și ne lămuri despre viață sau pentru simplul divertisment de a citi un scenariu limpede, atent construit, corect din punct de vedere al mesajului pentru receptor pe care să-l încadrăm apoi la povești frumoase, plăcute?
Da, este o poveste frumoasă, cu accente surprinzătoare de umor într-un miez de drame în cascadă, scrisă direct, clar, fără menajamente. Puținele scăpări studiate de introspecție și analiză psihologică sunt întrebări ale naratoarei sau ale personajelor, la care de obicei se răspunde imediat, cititorul pierzând ocazia de a se frământa mai mult și de a se forma sau descoperi prin ceea ce rolul unei cărți ar trebui să fie.
Marele plus al acestui roman este acțiunea vie, alertă și rostogolirea de evenimente pe care autoarea ni le aruncă în față, cu convingere, fără pregătire. Pe un ton atât de sigur, că ajungem să credem, iar asta, da, este un mare merit al unui scriitor, atunci când reușește să o facă. De aici și tensiunea uriașă dată de surprizele de situație ce se accelerează pe parcurs. Prea multe întâmplări imprevizibile, prea multe ghinioane pentru doi oameni și prea mult noroc și fericire până la sfârșit. Legea compensației? Sau vraja unei povești livrate tocmai pentru a uita de ale noastre, încercând să vedem dacă și cum cei doi vor rămâne împreună, așa cum tonalitatea dulceagă a romanului o insinuează. Din nou contrast cu întâmplările care-i despart de nenumărate ori, din cauze mai mult sau mai puțin plauzibile.
Un pic cam nerealist, sau poate nu am trăit eu destule? Trebuie o carte să ne spună o poveste reală sau să ne vândă o iluzie în care fericirea vine ca un final de basm, după ce simțim și nu înțelegem de ce trebuie să fugi de fericire, mai ales că nu e ușor să o faci?
Cartea se întinde pe câteva luni, bine decupate prin titluri scurte(IUNIE), dar mai ales prin felii de acțiune oferite în plin, fără introducere și fără anticipare, escaladând emoții pe care nu avem timp să le procesăm. La fel ca personajele care se gândesc rareori la asta, sunt mult prea angrenate în cotidian.
O poveste pentru când vrei să visezi, o poveste cu happy-end pentru cei care cred că există traume care se pot vindeca printr-o himeră. Dacă este bine sau nu să o faci, vă las pe voi să decideți în caz că veți citi cartea.
„Nu cred în ceva ce nu am simțit niciodată din partea altcuiva. Nu știu cum e să fii iubită, așa că prefer să cred că nu există.„