Astăzi am vizitat centrul orașului( și puțin din periferie) Clamart, care este în drumul meu spre Paris și pe care îmi propusesem demult să-l descopăr.
O să scriu câteva cuvinte aici pentru cei care ajung în zona pariziană, ajungându-se la el în 10-12 minute de la gara Montparnasse.
Clamart face parte din orașele departamentul Hauts-de-Seine (92), în regiunea Île-de-France. Deoartamentul 92 este numit după râul Sena care traversează departamentul și a fost format în urma reorganizării din 1968 prin împărțirea departamentelor Seine-et-Oise și Seine. Împreună cu departamentele Seine-Saint-Denis și Val-de-Marne formează o centură în jurul Parisului, toate patru fiind una dintre cele mai dens locuite zone din Europa. În Hauts-de-Seine se află cartierul La Défense, iar președintele consiliului regional a fost Nicolas Sarkozy, fost ministru de interne al Franței, din anul 2007 Președintele Franței.
Actualmente având o populație în jur de 55 000 de locuitori, orașul situat foarte aproape de pădurea Meudon, prezintă câteva atracții culturale și turistice:
- Biserica Saint-Joseph care astăzi era deschisă și goală (pe la orele 15) , dar a cărei arhitectură m-a impresionat( mereu mi-au plăcut bisericile catolice, afară și în interior, unde cel mai mult m-a fascinat și mă fascinează încă, orga).
- Ferma orașului îi primește pe cei mici și pe cei mari în parcul Maison Blanche, sâmbăta și miercurea, pentru a participa la ateliere de lucru în familie și pentru a descoperi animalele sale! Puteți lua parte la ateliere pentru a învăța cum să vă faceți propriul suc de mere și unt, puteți învăța despreapicultură, puteți vedea cum se tund oile și cum se face pâinea…
- Situat în inima noului cartier ecologic Panorama din Clamart, restaurantul Papa Pool oferă în prezent o atmosferă caldă de cabană de munte, cu telecabine și brazi acoperiți de zăpadă, până în jurul sfârșitului lunii martie. Locul se va transforma apoi într-o stațiune balneară de îndată ce va sosi vremea frumoasă. Cu o terasă imensă și o vedere neîntreruptă asupra unui lac atractiv de 2 hectare, Papa Pool este destinația ideală pentru iubitorii de gastronomie franceză.
-
În fiecare an, la începutul lunii iunie, orașul Clamart organizează Fête des Petits Pois, o sărbătoare tradițională a culturilor din întreaga lume.De mai multe decenii, Fête des Petits Pois reunește locuitorii din Clamart de toate vârstele pentru un weekend sau o zi de sărbătoare și de familie. Anterior un festival medieval, apoi un festival de artă stradală, de la ultima sa ediție din 2023, Fête des Petits Pois celebrează culturile lumii, cu o țară diferită în centrul atenției în fiecare an. După India, în 2023, este vorba despre Mexic, care va fi sărbătorit pe 1 iunie 2024.
Mai departe, vă las pe voi să descoperiți!