Recenzie: Pe apa sîmbetei, roman 2009
Autor: ILEANA VULPESCU
Editura TEMPUS
Număr pagini: 444
Cunoscută mai ales pentru cartea Arta conversației, Ileana Vulpescu, autoare de proză și teatru, traducător de texte din mai multe limbi, membră a Uniunii Scriitorilor, explică titlul ca fiind, paradoxal, foarte optimist, prezentând o eroină pendulând între revoltă și acceptarea destinului.
Astfel, o urmărim pe Florina Diaconu, de la adolescență până spre vârsta a treia, trecând prin comunism, Revoluția din 1989 și postcomunism, în relație cu rudele apropiate și îndepărtate, dar și cu personajele masculine care-i definesc și cizelează dimensiunea erotică a personalității. Protagonista, pusă de la început sub un destin-traumă( crește doar cu mama, tatăl murind în închisoare, ajuns acolo fără să se știe mult timp de ce, când ea era foarte mică, jonglând din creșă în grădiniță săptămânală, apoi în internat, pentru a fi nevoită ca la 15 ani să aibă grija de mama ei, pradă a unor afecțiuni psihice, până la moartea acesteia) este pusă permanent în legătură cu o încrengătură de personaje care, majoritatea se cunosc între ele, multitudinea de detalii și de elemente de analiză psihologică de care autoarea se servește la fiecare, oglindind un fel de univers proustian, la altă scară. Am avut de câteva ori tendința să-mi notez numele personajelor si relațiile dintre ele, dar stilul fluid, în aparență greoi prin lungimea frazelor și a înghesuirii amănuntelor în aceeași idee, prin care autoarea explică și accentuează aspecte specifice fiecăruia, surprinzând esențialul, ajunge la un moment dat să așeze familiile ( Diaconu, Șoimaru, Pop, Eremia, Dănescu, Beldeanu, etc. ), prietenii și iubiții, fiecare în tabloul lui și în propria căsuță de memorie a cititorului. Centrată pe construcția și evoluția protagonistei, cartea prezintă într-o manieră obiectivă, jurnalistică, a perspectivei naratorului care vede și știe tot ( presărând ici și colo mostre de analiză psihologică și introspecție), o lume perfect recognoscibilă astăzi, cu aceleași vulnerabilități proprii ființei umane. Este acea lume simplă în care încă se crede că o școală bună îți asigură un serviciu și o modestie aparte( cu excepțiile specifice fiecărei categorii sociale), o lume a aparențelor în care puterea cunoștințelor și a relațiilor deschide uși ( sau, din contră, lipsa celor potrivite le închide: astfel, Florina a intrat la Medicină la douăzeci pe un loc, iar la sfârșitul anului întâi a fost exmatriculată pentru origine socială, devenind și activând restul vieții ca tehniciană dentară). O lume a cutumelor și a normelor sociale în care familia trebuie să rămână familie, asta aducând cu sine, pe de o parte, sacrificiul iubirii, iar pe de alta, viața dublă a celor pe care împrejurările îi conduc spre adulter, exemplele acestor fericiri aparente fiind frecvente în economia romanului. O lume coruptă, dominată de influența banului și de puterea politică, în care oamenii încearcă să se adapteze schimbărilor de după 1989, în mare parte rămânând aceiași, purtându-și fiecare propriile slăbiciuni și neînțelegeri ale vieții. O lume în care curiozitatea, pofta de bârfă și judecata semenilor după criterii clare ( de altfel, rudimentare pentru cei cu valori profunde) formează un stil de viață, ajungând să rupă, uneori, căsnicii. Dialogurile sparg firul narativ pentru a justifica acțiunile și caracterul personajelor, iar povestirea suculentă, împănată de întrebări ale autoarei asupra vieții și condiției umane, aruncând astfel o pârghie cititorului spre a se adânci în introspecție, predominantă ca mod de expunere, fac lectura interesantă, cerând atenție și o ascuțime a sensibilității ce se vrea întărită. O lume a trecerii de la Partidul comunist la privatizare, de la un serviciu bine reglementat pentru care te-ai pregătit și de unde ajungi să te pensionezi, la aventura căpșunarilor la început de drum, o lume în care, încă, intelectualii impun respect celor mai jos decât ei, dar o lume îngenuncheată de chinul zilei de mâine, de imprevizibilul clipei, de boală și de nebunia riscului cu care unii se aruncă pe drumuri necunoscute, o lume în care sângele se mai face și apă și în care există păcatul de a iubi pe cine nu trebuie.
Rămâne ca un fir roșu imaginea Florinei, perpetuată prin micuța Florina ce se naște către sfârșitul vieții celei dintâi, un personaj pe care, personal, dincolo de liniile generale ale femeii ce tranzitează două epoci istorice diferite, îl resimt ca pe un tipar utopic al unui om ideal caracterial( cu mici scăpări) ce mi-e greu de crezut că există în realitate. Nu atât sub aspectul sacrificiului de sine( propriu, de altfel femeii singure din comunism și de după), cât sub aspectul caracterului de persoană perfectă, fără aproape niciun defect, care nu deranjează decât pe cei care nu- i cunosc bunele intenții, prea sinceră și tranșantă prea bună și prea voluntară, punându-i mereu pe ceilalți pe primul loc în viața ei și jertfind tot ceea ce ar fi putut să o facă fericită. Nu e oare și acesta un defect, acela de a te subestima și de a te lăsa mereu în urmă? Să fie oare viața Florinei Diaconu un rezultat al destinului sau un cumul de alegeri? Aceasta este dilema în care prin acest roman și prin scriitura ei în general, Ileana Vulpescu ne acaparează și ne face să devenim dependenți de psihologie și de cărțile cu fond psihologic și relațional, mai ales pentru cei pasionați de acest gen de lectură.
Până ce moartea v- a unit!