Și plouă și mi- e dor de tine,

De tine, cea pierdută irecuperabil în mintea mea,

Asemenea vântului printre brazi,

Într- o dimineață rece de toamnă,

În care mi-e frig, mi-e somn și dor de tine.

Și am tot încercat să te pierd în lacrimi,

În picăturile ploii și-n plasa  tesută, iremediabil, din  gânduri de tine….

Și plouă iar,

Plouă în mine chiar când e soare,

Pentru că, fără lumina ta, nimic nu mai e la fel.

Nici lumina nu mai e lumină, nici umbrela nu mai știe să ne adăpostească,

Nici pădurea să ne îmbrățișeze.

Rămân doar  singurătatea din mine- un vid

asemenea unui drum pustiu de țară, bătaia vântului în van  și umbra ta, nestrămutata din  mine.

Și plouă iar și iar mi-e dor de tine,

Disperare de tine cu frig și umbră și cer ostil

Răsturnat în inima mea,

ce și- a pierdut ritmul, în absența ta.

Și plouă și mi-e dor de tine,

Iar.

Și mi-e ploaie de tine!

Categorizat in:

Din condeiul și sufletul meu