Acum când vara se îngână cu toamna și vremea caldă se rostogolește încă, timid, printre palme de răcoare crudă, când seara amenință să înghită lumina, în fiecare zi câte puțin, vă întreb, dacă vi s-ar cere să alegeți, pentru totdeauna, doar două anotimpuri din cele patru, care are fi acelea și de ce? Eu aș alege primăvara pentru că ador când natura se dezmorțește și soarele crește treptat, ador ca temperatura să se rotească veșnic la 20 de grade, aștept să izbucnească parfumuri și culori de flori și tot ce înseamnă renaștere după sentimentul de anchilozare dureroasă a iernii înfrigurate, speriate între bucăți zdrențuite de cer spălăcit și nehotărât.
Și aș alege apoi vara, pentru frumusețea mării, dar mai ales a speranței ghicite în lumina răsăritului, pentru farmecul semeț al muntelui, pentru bogăția roadelor naturii, pentru entuziasmul fiecărei vacanțe ce vine, de fiecare dată cu alte locuri ce se vor descoperite, cu oameni noi, unii devenind prieteni până dincolo, în alte vieți. Aș lua vara la mine la piept, cu nostalgia ce miroase a mere coapte desprinsă din brațelor bunicii și a pagini de cărți citite în după-amiezi moleșite, lungi, până târziu. Aș îmbrățișa noaptea cu lumina spumoasă a stelelor fuzionând într-o împletire ciudată și complementară cu țârâitul unic al greierilor, întinzându-se peste aroma unică a căpițelor de fân și peste plasa teilor, ca o chemare inedită a unui imn fastuos, menit să coboare Infinitul, îngenunchindu-la nivel tangențial, uman.