Recenzie De veghe în lanul de secară
Autor : J.D.Salinger
Traducere: Cristian Ionescu
Editura Polirom, 2011
Pagini : 279
Cartea De veghe în lanul de secară, scrisă de către scriitorul american J.D.Salinger , apare prima dată la 4 iulie 1969. Este povestea controversată unui adolescent de 17 ani, universal și atipic în același timp, prezentat, undeva imediat după al doilea război mondial, într-o serie de aventuri în care Holden Caulfield caută să se înțeleagă pe sine și mai ales pe cei importanți pentru el. În aparență superficial și rebel, solitar, dar într-o permanentă fugă după o completare interioară (fie prin sora mai mică, Phoebe, personajul cu cea mai mare influență asupra lui, fie prin câteva fete care-i plac, uneori chiar și prin colegii de liceu de care încearcă să se apropie, rămânând, însă, permanent, fidel lui însuși), liceanul dat afară de la mai multe școli, din cauza veșnicelor corigențe, trece prin întâmplări intense în doar câteva zile, corespunzând unor faze de evoluție, mai mult sau mai puțin conștientizate. Experiențele sale felurite îl pun, astfel, față în față cu necesitatea alegerii între bine și rău, între adevăr și minciună, între onestitate și trădare, între violență și pace, el fiind prin de câteva ori în conflicte cu colegii de internat, cu sentimentele față de părinții săi pe care trebuie să-i protejeze de exmatricularea lui de la prestigioasa școală Pencey din Pensylvania, sau între principiile specifice unui tânăr cu un fond bun, inteligent, specific și selectiv, aflat, însă, la primele impulsuri sexuale cărora nu le cedează, deși cititorul are impresia, pe tot parcursul capitolului respectiv, că se va delecta cu prostituata de la hotel.
Acțiunea este condensată doar în câteva zile, dinainte de Crăciun, în care tânărul care este însuși natatorul, vorbește direct, aproape fără să filtreze mesajul, trecând atât prin întâmplări obișnuite (se bate cu un coleg de internat, iese cu fete, despre care, în același limbaj brut, emite păreri destul de bine nuanțate pentru vârsta lui : Asta- i problema cu fetele. De fiecare dată când fac ceva mișto, chiar dacă nu arată cine știe ce sau chiar dacă sînt cam tontuțe, ești pe jumătate îndrăgostit de ele și apoi nu știi niciodată pe ce picior stai. Fetele… pot să te înnebunească. Chiar pot.), cât și prin experiențe cu suspans( doarme în sala de așteptare, își lasă valizele la gară, este gata să renunțe la școală și să plece să muncească în Vest), care te lasă, tremurând cu o întrebare în minte : Va ieși Holden cu bine și din asta ?
Mai tot timpul deprimat, pe fondul diverselor îngrijorări pe care le trăiește, adolescentul care, la început, lasă impresia unui șmecheraș ignorant și egoist, este, de fapt un suflet profund căruia îi plac copiii( singura meserie ce i-ar fi plăcut era să-i fi supravegheat într-un lan de secară, pe fondul unui cântec despre veghea în lanul de secară) și care, mai presus de toate își iubește familia. Cu toate că știe că-și va dezamăgi părinții prin exmatriculare (el de fapt nu învață nu pentru că nu ar fi inteligent, ci pentru că nu găsește motivația, deși pe surioara lui de 10 ani o ceartă când vrea să chiulească), îi cunoaște foarte bine și caută cel mai bun moment să afle vestea, lăsându-le timp, înainte de ziua în care trebuia să ajungă acasă, la New York. Tânărul este un impulsiv fumător care e gata să ia viața de la zero doar cu hainele de pe el și șapca roșie de vânătoare pe care se baza să-l protejeze de frig, dar renunță când Phoebe începe să plângă rugându-l să o ia cu el în Vest. Căci sora lui este, fără îndoială, cea mai mare slăbiciune a lui, căreia nu vrea să-i fure viața, singura care îl face să plângă ( el, tipul dur și cu o imagine a insensibilului sec, rudimentar și fără viitor) și care îi ajustează sau suprimă toate pornirile negative.
Mândru de fratele său mai mare care făcea filme la Hollywood, deși, verbal, ia în derâdere această preocupare, Holden este mutilat pe interior de moartea celuilalt frate, Allie, a cărui mânușă de basebal o păstrează ca pe o comoară, pe care nu o arată decât celor care merită, iar acest fond de sensibilitate bine camuflat este scos la iveală prin ultimele replici ale personajului, rostite la fel de frust și asumat, când mărturisește regretul de a– și fi spus povestea tuturor, deoarece, deși gata să rupă lumea-n două, singur, de fapt, el nu poate trăi în afara celor de care, mai tot timpul, cu excepția surioarei, face mișto, ca să vorbesc în termenii lui. Din această conștientizare dureroasă, se naște concluzia lui Holden, după un parcurs tumultuos, al unei personalități grăbite, efervescente și provocatoare, (căci nu rămâi la final decât cu o dorință mută de a fi alături de el mai departe) : NU spuneți nimănui nimic, niciodată ! Dacă o faceți, o să înceapă să vă fie dor de toți
Cartea abordează astfel, pe un fir narativ dens, puternic construit ( cu o multitudine de personaje episodice, departe de a transforma povestea într-o introspecție sau vreun amalgam greoi de descrieri), motivul căutării, maturizării, conflictul bine vs rău, într-un limbaj original, de adolescent neaoș, de multe ori chiar vulgar spre grotesc, dar creionând un personaj aparte, cameleonic și complex în esența lui, demn de a fi descoperit mai ales de către adolescenții în formare, dar și de către adulți.

Categorizat in: